ElproEX SA este autorizata (pozitia 39) sa inscrie in acest program incepand cu 10 Septembrie 2020, sa proiecteze si execute lucrarile necesare instalarii, punerii in folosinta si conectarii la sistemul national de distributie energie electrica. Suntem disponibili pentru judetele Suceava, Botosani, Iasi, Neamt.
Programul de finantare fotovoltaice „Casa Verde” pentru anul 2020 s-a modificat. În loc de panouri solare, statul va da bani pentru sisteme fotovoltaice. Bugetul proiectului este de 120 de milioane de euro , iar reprezentanții Fondului pentru Mediu estimează că din luna ianuarie, programul va fi pus în aplicare, iar din luna martie proprietarii de case vor putea să aplice pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Noutatea programului constă în faptul că deţinătorii de panouri vor putea livra surplusul către reţeaua naţională, amortizând astfel investiţia.
Programul ”Casa Verde” 2020: Finanțare de la stat cu 20.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice. GHID COMPLET
UPDATE: Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a primit finanțarea pentru programul de instalare a panourilor fotovoltaice subvenționate, „Casa Verde”. Persoanele fizice vor putea începe să se înscrie în program de la data de 10 septembrie. Luni, 26 august, pe site-ul AFM a fost publicată lista instalatorilor validați.
Descarcă de AICI – cererea de finanțare. Va rugam sa ne contactati pentru finanatare fotovoltaice la tel 0756 086 636 si trimiteti documentele "Casa Verde" pe Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Descarcă de AICI – declarația pe propria răspundere – document ce se completează și se depune la data semnării contractului de finanțare
Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, și președintele AFM, Cornel Brezuică, au semnat, pe 26 august, un contract de finantare de 636 de milioane de lei pentru Programul Casa verde fotovoltaice. Prin acest program se finanțează suma de 20.000 de lei pentru un beneficiar, persoană fizică .
UPDATE: În luna septembrie, românii vor putea beneficia de fonduri europene de 100 de milioane de euro pentru montarea de panouri fotovoltaice. . Procedura prin care oamenii pot primi până la 90% din valoarea totală a unui sistem fotovoltaic este una foarte simplă.
Statul subvenţionează cu 20.000 de lei persoanele fizice care doresc să îşi monteze panouri fotovoltaice acasă. Reprezintă până la 90% din valoarea totală a unui astfel de sistem, iar restul de 10% trebuie plătit de către beneficiarul sistemului de panouri fotovoltaice.
Ghidul de finantare fotovoltaice a fost deja publicat în Monitorul Oficial şi prevede că orice persoană fizică poate primi până la 20.000 de lei pentru a-şi instala panouri fotovoltaice pentru locuinţa proprie Casa Verde.
Pentru obţinerea celor 20.000 lei de la stat beneficiarul trebuie să meargă la un instalator validat de Administraţia Fondului de Mediu, pentru înscriere, cu următoarele documente: cerere de finanţare tehnoredactată, copia actului de identitate, extrasul de Carte Funciară nu mai vechi de 30 zile, rezultat pentru dreptul de proprietate, şi dovezi că nu are restanţe la taxe şi impozite.
Apoi,în termen de 90 de zile trebuie să obţină un acord de la furnizorul-distribuitorul de energie electrică, după aceea urmeză montajul.
Surplusul de energie va fi livrat în reţeaua naţională, de unde se poate primi şi bani. Banii vor fi plătiți de către furnizorul de energie electrică.
Lista instalatorilor aprobaţi de Administraţia Fondului pentru Mediu va fi publicată pe site-ul AFM , iar cei care vor să primească bani pentru panouri vor putea să depună cererile la firmele de specialitate.
ATENȚIE
ATENȚIE
Ministerul finanţează achiziţionarea tuturor elementelor unui sistem fotovoltaic de la panouri până la proiectul de instalare. Programul de finantare fotovoltaice va avea trei etape.
Prima parte a calendarului prevede înscrierea operatorilor care pot instala astfel de panouri. Preşedintele Fondului de Mediu, Cornel Brezuică, cel care coordonează programul, spune că această etapă va începe în luna ianuarie.
Toate investiţiile astea se vor realiza prin aceşti instalatori, prin aceşti operatori economici care au dreptul de a opera pe reţea, de a face lucrări de electricitate. Condiţia este să aibă autorizaţie de tip B de la ANRE. Vom valida pe toţi cei care au interesul să lucreze în cadrul proiectului. Vor semna un contract cu Fondul de Mediu şi de la momentul respectiv aceşti instalatori pot monta pentru toate persoanele fizice care doresc să acceseze proiectul.
Pasul doi va fi în martie, când încep înscrierile persoanelor fizice interesate să-şi instaleze panouri fotovoltaice. Acestea îşi vor depune dosarul după ce-şi vor alege unul din instalatorii din lista aprobată de Fondul de Mediu.
După validarea dosarelor va urma etapa finală, adică instalarea sistemului. Noutatea acestui program ţine nu doar de finanţarea instalaţiei fotovoltaice, ci şi de faptul că surplusul de energie produs de persoanele fizice va putea fi livrat direct în sistemul naţional de energie. Cu alte cuvinte, ceea ce nu consumi poţi să livrezi în sistemul naţional şi să primeşti bani pentru aceasta - - programul Casa Verde 2019
Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere pentru validarea instalatorilor în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electric ă, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională în perioada 25 ianuarie – 01 martie 2019.
Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electric ă
necesară consumului propriu și livrarea surplusului în sistemul energetic național.
Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se va realiza prin intermediul instalatorilor, după încheierea etapei de validare a instalatorilor și publicarea listei acestora pe site-ul instituției – www.afm.ro.
Criteriile de eligibilitate pentru validarea instalatorului, con ţinutul dosarului de validare și alte informații privind depunerea dosarului de validare se regăsesc în Ghidul de finanțare aprobat prin Ordinul nr. 1287/2018, disponibil pe site-ul www.afm.ro, la secțiunea Programe de finanțare – Sisteme fotovoltaice.
Condiții FINANTARE fotovoltaice persoane fizice Casa Verde
Cuantumul finantare fotovoltaice - programul Casa Verde 2019.
(1) Finanţarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.
(2) Suma finanţată de Autoritate se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.
Cheltuieli eligibile în cadrul programului
(1) Sunt considerate cheltuieli eligibile următoarele:.... vezi conditii complete link
Sursa: RADOR preluat prin https://alba24.ro/programul-casa-verde-2019-finantare-de-la-stat-cu-20-000-de-lei-pentru-instalarea-de-panouri-fotovoltaice-692231.html